
Cinci noi contracte pentru execuția lucrărilor de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene în anul 2025 au fost semnate de către Consiliul Județean Cluj.
Acestea vizează, în mod specific, asigurarea siguranței circulației rutiere pe drumurile aflate în administrarea forului administrativ județean.
Operațiunile vor consta în executarea de marcaje și semnalizare rutieră, montarea sau înlocuirea de borne kilometrice și oglinzi rutiere, realizarea de șanțuri pavate din beton și reabilitarea drumurilor de acces și a podețelor laterale acolo unde situația o impune.
Contractele încheiate vizează următoarele drumuri județene:
- DJ 161D (DJ 172F) Nireș – Unguraș – Valea Ungurașului, de la km 10+400 la km 31+223;
- DJ 109E Dej – Vad – limită cu județul Sălaj, de la km 1+700 la km 17+000;
- DJ 109C Fizeșu Gherlii – Țaga – Sucutard – Cămărașu, de la km 9+225 la km 17+600 și de la km 25+481 la km 39+200;
- DJ 109D Sic – Coasta – Vișea, de la km 0+000 la km 26+600;
- DJ 150 Viișoara, de la km 0+600 la km 3+600.
De la începutul acestui an și până în prezent Consiliul Județean Cluj a încheiat alte șase contracte de lucrări de întreținere care vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere pe drumurile județene.


