Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a organizat un eveniment hibrid, în cadrul proiectului Wallachia eHUB(WEH), dedicat promovării inițiativei europene STEP – Strategic Technologies for Europe Platform. Acțiunea, organizată în 22 iulie, a fost axată pe oportunitățile oferite de această nouă platformă europeană pentru proiecte care implică tehnologii strategice, inclusiv cele cu utilizare duală – civilă și militară.
Evenimentul s-a desfășurat sub umbrela WEH-ACCEL – acceleratorul Wallachia eHub, care sprijină IMM-urile și startup-urile în procesul de transformare digitală prin servicii de consultanță în inovare, competențe digitale, networking și mentorat.
Organizarea a fost susținută de Universitatea Spiru Haret, în colaborare cu Danube Engineering Hub și în parteneriat cu Dual Use Cluster – o structură asociativă dedicată susținerii inovației prin tehnologii cu utilizare duală, care facilitează cooperarea între industrie, mediul academic și instituții publice, în sprijinul competitivității economice și securității europene.
Participanții – reprezentanți ai mediului de afaceri, ai universităților și ai sectorului de cercetare aplicată – au beneficiat de prezentări aplicate referitoare la obiectivele și specificul proiectelor eligibile în cadrul platformei STEP, un instrument strategic menit să consolideze autonomia tehnologică a Uniunii Europene. Printre temele centrale abordate s-au numărat:
- Sprijinirea tehnologiilor emergente, precum fabricația aditivă, pentru creșterea competitivității industriilor de înaltă tehnologie;
- Dezvoltarea infrastructurilor critice europene, cu accent pe accesul sigur la componente și tehnologii esențiale;
- Promovarea producției interne de materii prime critice și reducerea dependenței de surse externe;
- Consolidarea securității aprovizionării prin gestionarea colectivă a vulnerabilităților lanțurilor de aprovizionare;
- Cooperarea între statele membre pentru constituirea unor lanțuri valorice reziliente, cu exemple concrete precum dezvoltarea sistemelor avansate de stocare a bateriilor pentru energie regenerabilă și tehnologii pentru comunicații prin satelit.
„Este esențial ca mediul de afaceri din România să valorifice oportunitățile STEP. Programul permite scalarea inovației românești pe piața europeană, iar proiectele care implică tehnologii cu utilizare duală sunt în mod clar în atenția evaluatorilor, mai ales când propun un avans tehnologic semnificativ la nivel european”, a declarat dr. Cosmin Lianu, manager al Dual Use Cluster și expert în tehnologii duale.
Evenimentul a inclus sesiuni interactive, schimburi de bune practici și oportunități de networking. Participanții au putut interacționa atât la fața locului, cât și online, prin intermediul unei platforme dedicate de înregistrare.


