Aproape un sfert din primăriile și consiliile județene din România nu vor trebui să facă reduceri de personal, pentru că funcționează în parametri potriviți. Pe de altă parte, direcțiile și inspectoratele deconcentrate aflate în subordinea aceluiași minister ar putea fi comasate, a anunțat la Cluj ministrul Dezvoltării Regionale, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Guvernul va aplica diferențiat, în funcție de situația concretă, reducerile de personal din instituțiile publice. Concret, în aproximativ 700 de unități administrativ-teritoriale din cele peste 3.2000 care funcționează în România, nu va fi nevoie de reduceri de personal, a declarat la Cluj ministrul Dezvoltării Regionale, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Pe de altă parte, reformele vor afecta și structurile deconcentrate ale ministerelor. Astfel, direcțiile și inspectoratele aflate în subordinea aceluiași minister ar putea fi comasate, a mai spus Cseke Attila.
O altă schimbare ar putea fi trecerea prefecturilor din subordinea Ministerului de Interne în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale. Însă, deocamdată, Guvernul nu a luat o decizie în acest sens.
Aeroportul Cluj, în elita europeană: David Ciceo participă la ședința ACI Europe de la Bruxelles


