Se extinde rețeaua de apă din Vâlcele și pentru locuințele care nu au fost incluse în proiectul cu finanțare europeană

Trimite și altora

Certificatul de urbanism necesar în vederea autorizării lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă în localitatea Vâlcele din comuna Feleacu a fost emis de către forul administrativ județean clujean.

Proiectul prevede extinderea actualei rețele de apă, aflată în operarea Companiei de Apă „Someș”, pentru mai multe imobile care în prezent nu beneficiază de acest serviciu edilitar. Mai exact, este vorba despre un grup de locuințe care nu a fost inclus în proiectul finanțat din fonduri europene, recent finalizat și recepționat.

În prezent, localitatea Vâlcele deține o rețea nouă de alimentare cu apă, dată în exploatare de curând, în urma implementării unui proiect din fonduri europene, în valoare totală de circa 80 de milioane de lei. Din păcate însă, ca urmare a unor cerințe restrictive impuse de finanțator, mai multe străzi din Vâlcele nu au putut fi incluse la acel moment în proiect.

Pentru rezolvarea acestei situații, primăria comunei Feleacu a luat decizia să extindă rețeaua de apă, pe o lungime de 8,8 km, pentru locuințele care, în prezent, se alimentează din surse locale, proprii. Sunt, astfel, vizate mai multe străzi din localitatea Vâlcele, dar și locuințe situate pe amplasamentele drumului comunal DC75 și ale drumului județean DJ 103M.

Comments

comments

Nu sunt comentarii