Proiectul Tehnic pentru Centrul Integrat de Transplant a fost finalizat

Trimite și altora
Consiliul Județean (CJ) Cluj a primit Proiectul Tehnic aferent construirii viitorului Centru Integrat de Transplant de la Cluj.
Proiectul forului administrativ județean vizează edificarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.
Cu o valoare estimată la cca. 200 de milioane euro, proiectul viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj este inclus la finanțare pe fonduri europene prin intermediul PNRR.

 

„Lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită în ceea ce privește construirea la Cluj a unicului Centru Integrat de Transplant din țară și din Europa de sud-est. Îmi doresc să păstrăm acest ritm intens de lucru, astfel încât în cel mai scurt timp posibil să putem lansa licitația de execuție și să demarăm lucrările”, susține președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Având un regim de înălțime 4S+P+5E+Et., edificiul medical ultramodern va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, heliport etc. De asemenea, va avea un număr de 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

twelve − two =