Imaginează-ți că ești un om dintr-un sat de munte din România. Iarna se apropie, lemnele s-au terminat și nu iți permiți să cumperi de la depozit. Pădurea e la cațiva kilometri. Bunicul tău a tăiat lemne de acolo toată viața. Dar acum, dacă faci asta fără un permis de la ocolul silvic, ești considerat infractor. Poți fi filmat, raportat, amendat sau chiar trimis în judecată. Oamenii sărăciți, care tăiau lemne din pădure pentru că nu aveau altă sursă de căldură, au devenit brusc vizibili – în fotografii, în rapoarte, în procese verbale. În schimb, anumite rețele care exploatau lemn din pădure rămâneau, în bună măsură, invizibile pentru același sistem. Acesta este, în termeni simpli, paradoxul guvernanței forestiere din România și pe care o numim o criză de dreptate de mediu.
Guvernanța forestieră postsocialistă și dreptatea de mediu în România
Această realitate absurdă se află în centrul unui studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). Sub umbrela proiectului ECOJUST, o echipă interdisciplinară a pus degetul pe o rană adâncă a societății românești: așa-numita „criză a dreptății de mediu”. Studiul demonstrează cum politicile stricte de control, concepute în birourile de la București sau Bruxelles, au eșuat în a opri marea corupție, dar au reușit un lucru mult mai grav — să criminalizeze sărăcia într-o țară în care aproape jumătate din populație suferă de vulnerabilitate energetică și nu își permite facturile la utilități. Pentru acești oameni, lemnul de foc nu este o afacere, ci singura barieră între viață și hipotermie.
Lemnul de foc
Oamenii nu iau lemn din pădure din lăcomie, ci din nevoia de căldură. În România, pentru 45,3% din populație facturile la energie reprezintă o povară prea grea în bugetul gospodăriei proprii, ceea ce produce o stare de vulnerabilitate energetică pentru 1 din 2 români. În zonele rurale, situația este la fel de complicată.. Lemnul de foc este, pentru multe familii, singura opțiune reală de încălzire. Atunci când circuitul legal al lemnului devine inaccesibil sau prea scump, oamenii găsesc alte căi. A-i incrimina pentru asta fără a le oferi alternative este o formă de nedreptate.
Guvernanța pădurilor
România a investit în ultimele decenii în sisteme digitale de monitorizare a transportului de lemn – aplicații, coduri QR pe vehicule, baze de date online. Aceste instrumente au funcționat selectiv: au prins mai ușor pe țăranii cu o căruță de lemne decât pe rețelele organizate care exploatau cantități importante de lemn din pădure. Rezultatul este un sentiment difuz de nedreptate resimțit de comunitățile din apropierea pădurilor: legea există, dar nu se aplica egal. Cei mici plătesc. Cei mari negociază. Pe măsura ce numărul de legi, regulamente și sisteme de control a crescut, a crescut și teama de urmărire penală în rândul oamenilor obisnuiți care depindeau de pădure pentru trai.
Nedreptatea nu e doar una
Unul dintre lucrurile pe care le arată cercetarea este că nedreptatea legată de păduri nu e simplă. Nu e doar o problemă de mediu. Nu e doar o problema economică. Nu e doar o problemă de gen sau de rasă. E toate acestea la un loc, suprapuse și amplificate unele de altele.
Femeile din comunititățile rurale sunt cele care gestionează de obicei gospodăria și care simt prima dată lipsa lemnelor de foc. Comunitățile de romi din apropierea pădurilor sunt printre cele mai vulnerabile la efectele restricțiilor și printre cele mai puțin reprezentate în procesele de decizie. Muncitorii forestieri – bărbații care taie, transportă și sortează lemnul – sunt printre cei mai expuși accidentelor de muncă din România, dar sunt aproape absenți din dezbaterile despre cum trebuie gestionată pădurea.
Muncitorii forestieri: cei mai expuși, cei mai ignorați
România se numără printre primele cinci țări europene cu cele mai ridicate rate de accidente fatale în silvicultură. Muncitorii forestieri lucrează adesea fără contracte clare, fără asigurare de sănătate adecvată și fără compensații reale în caz de accident sau boală profesională. Munca lor este descrisă în documente oficiale în termeni pur tehnici – metri cubi extrași, norme îndeplinite – fără nicio referire la istoria acestei munci, la cunoașterea pe care o au acești oameni despre pădure sau la rolul lor în viața comunităților de munte. În dezbaterile despre cum să fie gestionată pădurea, vocea lor lipseste aproape cu totul.
Ce ar trebui să se schimbe?
Cercetarea sugerează, în esență, probleme care au la bază dimensiuni politice și sociale. Câteva direcții de schimbare ies în evidență.
- Accesul la lemne de foc să devină o prioritate socială.
Atât timp cât oamenii săraci nu au o alternativă legală și accesibilă la încălzire, vor continua să taie lemne informal. Ar fi binevenite crearea unor circuite legale de distribuție a lemnului de foc la prețuri accesibile pentru familiile vulnerabile.
- Muncitorii forestieri să fie recunoscuți la guvernanța pădurii
Ei știu pădurea mai bine decât orice platforma digitală. Cunoașterea lor despre teren, specii, sezoane de muncă, este o resursă care ar trebui să fie parte din politicile silvice și de exploatare forestieră, nu ignorată.
- Justiția să funcționeze la fel pentru toți.
Justiția și birocratizarea excesivă vizavi de accesul la resursele forestiere subminează ideea de dreptate. Comunităție marginale precum romii sau familiile vulnerabile suferă cel mai mult de pe urma politicilor top-down care ignoră realitățile din teren
Acest studiu a fost realizat de o echipă interdisciplinară de cercetători din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), sub umbrela proiectului de cercetare ECOJUST („Doing Environmental Justice: A Theory in Praxis”).
Proiectul este coordonat de cadre didactice și cercetători specializați în domenii precum sociologia, antropologia, ecologia politică și studiile culturale, având ca scop analizarea inegalităților de mediu, a tranziției verzi și a impactului social pe care politicile publice de control le au asupra comunităților vulnerabile din România.
Prezentul articol / material a fost publicat cu finanțare din programul„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”, în cadrul proiectului „Centrul de orientare în cariera de cercetător – Regiunea Centru” – COCerc, PNRR-III-C9-2022 – I10 / 7 /16.11.2023. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
