Satele din inima Transilvaniei se confruntă cu o criză tăcută, dar profundă, care riscă să șteargă definitiv de pe hartă modelul gospodăriei țărănești tradiționale. Sub titlul „Guvernanța terenurilor agricole în criză. Forme multiple de acaparare de terenuri și conservare ambivalentă”, arată cum o cercetare de amploare realizată la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) de colectivul de cercetători ai universității sibiene, trage un semnal de alarmă de natură socioeconomică și ecologică asupra unui fenomen toxic: land grabbing-ul (acapararea de terenuri). Proiectul se numește Doing Environmental InJustice: A Theory in Praxis (ECOJUST).
Studiul își focalizează analiza pe regiunea Podișului Hârtibaciului, transformat într-un veritabil laborator al contradicțiilor modernității.
Monstrul nevăzut: Strategia „pin-prick” care înghite pământurile românești
Definită în literatura de specialitate drept achiziția sau controlul unor suprafețe vaste de teren de către mari corporații sau fonduri de investiții, acapararea de terenuri este alimentată global de crizele alimentare, energetice și de politicile agricole intensive (precum subvențiile APIA sau normele Politicii Agricole Comune a UE).
Însă marea noutate adusă la lumină de cercetătorul de la ULBS este că, în estul Europei și în special în Podișul Hârtibaciului, acest proces nu se mai face doar la vedere, prin tranzacții mamut. Fenomenul a îmbrăcat haina unei dinamici incrementale de tip „pin-prick” (înțepătură de ac). Este vorba despre achiziții mici, succesive, cumulative și aparent inofensive.
„Sunt tranzacții mai puțin vizibile care, în timp, conduc la transformări teritoriale radicale. Aceste procese graduale sunt extrem de dificil de detectat și reglementat de către autorități, dar ele sunt cele care scot definitiv micii fermieri de pe piața funciară și blochează accesul tinerilor la agricultură”, se arată în studiu.
Dincolo de bani: Pierderile intangibile care ucid spiritul satului
Efectele materiale ale agriculturii intensive sunt deja vizibile cu ochiul liber: erodarea solului, degradarea severă a mediului, declinul demografic și depopularea masivă a satelor. Totuși, echipa de cercetare din Sibiu pune degetul pe o rană mult mai adâncă și ignorată: pierderile intangibile.
Atunci când marii actori industriali preiau pământurile, se produce o erodare cultural-ecologică ireversibilă. Se pierd:
-
Cunoștințele locale și tehnicile tradiționale de cultivare a pământului;
-
Relația ancestrală om-natură care a menținut ecosistemul transilvănean viu sute de ani;
-
Identitatea și ocupațiile tradiționale, provocând mutații ireversibile în interacțiunile sociale din comunități.
Paradoxul de pe Hârtibaciu: Activismul și „conservarea ambivalentă”
În încercarea de a salva zona de la degradare și de la omogenizarea peisajului ( transformarea lui în monoculturi industriale), în Podișul Hârtibaciului a apărut un val puternic de ONG-uri și grupuri de activism de mediu. Deși regiunea este una dintre cele mai sărace din România, ea are o densitate neobișnuit de mare de actori culturali și activiști.
Aici apare însă cel de-al doilea mare semnal de alarmă al studiului ULBS: conservarea ambivalentă.
Mulți dintre acești salvatori ai mediului, deși vor să se distanțeze de tehnicile reci de conservare, ajung să depindă de finanțări externe și mecanisme de piață vestice. Fără să vrea, aceștia ajung uneori să reproducă exact dinamica de excludere pe care o contestă. În anumite cazuri, activismul virează periculos spre „green grabbing” (acaparare verde) – situații în care terenurile sunt luate sub pretextul protecției mediului, dar localnicii pierd din nou dreptul de utilizare a resurselor.
Un sit al contradicțiilor absolute
Concluziile studiului coordonat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu lasă loc de reflecție. Podișul Hârtibaciului a devenit un câmp de bătălie tăcut, definit prin trei mari paradoxuri:
-
Coliziunea forțelor: Este un amestec critic între formele clasice de acaparare industrială, tactica invizibilă „pin-prick” și reacțiile de conservare ecologică.
-
Sărăcie versus Cultură: Deși este o zonă marcată de neajunsuri economice, înregistrează un boom de inițiative culturale rurale unic în România.
-
Ideologie versus Realitate: Activiștii de mediu sunt blocați într-o ambivalență permanentă, fiind siliți să navigheze între principiile verzi și constrângerile dure ale finanțărilor.
Studiul sibian demonstrează că, fără o reformă legislativă urgentă în guvernanța funciară care să protejeze micul producător în fața capitalului global, peisajul cultural și ecologic al Transilvaniei riscă să devină doar o amintire de muzeu.
Prezentul articol / material a fost publicat cu finanțare din programul„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”, în cadrul proiectului „Centrul de orientare în cariera de cercetător – Regiunea Centru” – COCerc, PNRR-III-C9-2022 – I10 / 7 /16.11.2023. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
