
Compania de Apă „Someș” continuă lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Astfel, în acest moment sunt în plină execuție lucrările de extindere a rețelei de canalizare de pe strada Pometului din Cluj-Napoca, pe o lungime de 1,2 kilometri.
De asemenea, în cadrul acestei investiții au mai fost deja realizate pe strada Pometului lucrări de extindere a rețelei de distribuție a apei pe o lungime de 200 de metri, urmând să fie construită și o nouă stație de pompare a apei.
Lucrările sunt parte a contractului „CL 3.1 – Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Cluj-Napoca” derulat cu finanțare europeană prin Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD.


