
Comuna Borșa din județul Cluj va beneficia de iluminat stradal inteligent și performant.
Investiția prevede modernizarea sistemului de iluminat public existent, prin înlocuirea cu lămpi de tip LED a tuturor aparatelor de iluminat de pe raza localităților componente ale comunei.
Astfel, vor fi înlocuite 274 de corpuri vechi cu aparate de înaltă eficiență.
În acest sens, a fost deja emis certificatul de urbanism necesar eficientizării energetice în localitățile Borșa, Borșa Cătun, Giula și Ciumăfaia.
Totodată, noutatea pe care o aduce noua rețea de iluminat stradal este reprezentată de implementarea unui sistem de telegestiune, care permite monitorizarea, controlul și gestionarea la distanță a consolelor montate.
Așadar, vorbim, practic, de un iluminat stradal inteligent, în care pot fi setați parametrii de funcționare ai consolelor LED, în vederea optimizării consumului de energie și resurse.
Astfel, prin reglajul intensității de iluminare sau prin implementarea unui program individualizat de funcționare, Primăria comunei Borșa se așteaptă ca nivelul consumului de electricitate să se reducă la jumătate, respectiv de la peste 80 de mii de kWh/ anual, la circa 40 de mii de kWh/ anual.


