3,5 milioane de euro este suma investită pentru a monta sisteme inteligente de iluminat în 63 de școli din toată țara. Banii provin din bugetul unei companii energetice, E.ON România, și au fost oferiți sub formă de sponsorizare. Ultima dintre aceste școli este Școala Ion Creangă din Cluj-Napoca.
Sistemele inteligente de iluminat se bazează pe tehnologia de tip LED. Aceasta asigură o lumină care este identică, în proporție de 98 la sută, cu lumina naturală înregistrată în intervalul orar 10.00 – 15.00, cea mai potrivită pentru studiu. De asemenea, aceste sisteme permit reducerea consumului de curent electric la un sfert din cel generat de sistemele clasice. Mii de corpuri de iluminat moderne au fost instalate în cele 63 de școli, pe cheltuiala unei companii private. Reprezentanții companiei își doresc să continue acest proiect, spune directoarea adjunctă a companiei, Anca Dragu.
Modernizarea sistemelor de iluminat completează proiectul de modernizare a școlilor, început de Primărie, afirmă primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc.
În paralel cu inițiativele companiilor private, reprezentanții administrației locale doresc să atragă și fonduri europene, pentru a moderniza sistemele de iluminat din toate instituțiile publice.