Tupeu maxim! Putin către occidentali: Încetaţi să mai inventaţi pericole imaginare provenind din Rusia

Trimite și altora

putinEcourile vizitei efectuate luni 30 mai de preşedintele rus Vladimir Putin la Versailles nu s-au stins încă în presa franceză şi nici în culisele diplomaţiei. Cotidianul Le Figaro publică un amplu interviu cu şeful statului rus, în care acesta îşi precizează poziţiile dar încearcă şi să-i liniştească pe occidentali în privinţa intenţiilor Rusiei.

“În privinţa Rusiei, voi vă speriaţi pe voi înşivă”. Această frază adresată de Vladimir Putin occidentalilor a fost extrasă din contextul interviului şi pusă pe post de titlu de către redactorii cotidianului Le Figaro. Ziarul de dreapta o consideră emblematică, şi mai precizează că şeful statului rus a acordat acest interviu “în exclusivitate”. Dintre toate marile cotidiene franceze, Le Figaro a publicat în ultimii ani cele mai multe articole favorabile reluării dialogului cu Rusia, sau chiar relativ favorabile lui Putin, potrivit RFI România.

Putin a spus chiar de la început în interviul său că relaţiile Rusiei cu Franţa nu au început în 1717, cînd a venit Petru cel Mare în vizită la Versailles, ci datează încă din secolul al XI-lea, cînd o prinţesă rusă a venit la Paris pentru a deveni soţia lui Henric întîiul.

Deşi Vladimir Putin nu are o imagine de mare reformator, el pronunţă cuvinte elogioase la adresa lui Petru cel Mare, fiind ţarul care a introdus în Rusia tot ce era mai “inovant” în lume la acea epocă. În paranteză fie spus, n-ar fi rău ca Vladimir Putin să ţină cont de faptul că astăzi, tot ce este mai inovant în materie de democraţie şi valori umaniste se află în spaţiul Uniunii Europene, de unde ar merita să se inspire.

Fără să-l laude excesiv pe omologul să francez, Vladimir Putin declară următoarele: “Noul preşedinte al Republicii franceze are propria sa viziune a lucrurilor în domeniul internaţional. Pe ansamblu, este o viziune foarte pragmatică. Și este clar că noi avem puncte de convergenţă, care ne permit să lucrăm împreună”.

În legătură cu criza din Ucraina, Vladimir Putin nu cedează nici măcar cu un pas. Din punctul său de vedere actualul conflict este rezultatul răsturnării de la putere, neconstituţionale, a fostului regim. În prezent, pentru liderul de la Kremlin, noua putere de la Kiev ar trebui să pună în aplicare unele angajamente pe care şi le-a luat, cum ar fi aceea de a recunoaşte noul statut al teritoriilor secesioniste şi de a ridica embargoul economic impus acestora.

În privinţa Siriei preşedintele rus nu spune nimic nou şi se ascunde de fapt în spatele unor fraze de genul “poporul sirian trebuie să decidă viitorul Siriei şi dacă el se va construi cu sau fără Bachar al-Assad”.

Citiți mai mult AICI

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY