Bursele au o valoare lunară de 1.100 lei. Studenții trebuie să prezinte rezultatele cercetării care a constituit subiectul bursei la cel puţin o conferinţă ştiinţifică desfăşurată pe perioada bursei sau să facă dovada înscrierii la cel puţin o conferinţă desfăşurată după încheierea finanțării.
De asemenea, ei sunt încurajați să își publice rezultatele cercetării în reviste internaționale și în cadrul Colegiului Virtual Nest Generation „Bursele sunt acordate pentru stimularea performanţei şi a cercetării ştiinţifice de excelenţă în rândul studenţilor noştri. Aceasta în condiţiile în care Universitatea Babeş-Bolyai se află constant pe primele locuri din ţară de mai mulţi ani, având o cultură a competitivităţii şi ţinteşte spre excelenţă în domeniile pe care le abordează, de la cercetare şi act educaţional, la implicarea în comunitate şi relaţia cu studenţii ei”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.