De Felix Ostrovschi
Instinctiv, dorinţa de a face bine, de a veni în ajutorul celui ce pătimeşte, se coboară în suflete, aşa cum se cobora în vremurile biblice, harul duhului sfânt.
Până şi în inima celor ce se îndoiesc de răsplata lumei viitoare, fenomenul acesta se produce cu mai multă sau mai puţină intensitate, odată cu venirea sărbătorilor creştineşti.
„Sărbătorile Crăciunului abia au trecut la catolici, iar la ortodocşi bat la uşă. După bătrânescul obiceiu, pretutindeni pregătiri, pretutindeni târgueli, pretutindeni mari sfaturi gospodăreşti.
Marele mister al Naşterei Domnului e aşteptat şi acum, ca şi în trecut, cu aceiaşi evlavioasă nerăbdare, cu acelaşi gând frăţesc de împăciuire între oameni şi de reculegere sufletească.
În marile mase ale poporului de la ţară, în lumea nevoiaşilor de la oraş, în lumea bogaţilor de pretutindeni, în lumea chiar a scepticilor cari s-au îndepărtat de Domnul, sfintele sărbători aduc şi acum la fel ca în vremurile de demult un suflu nestăpânit de veselie, de pietate, de mulţumire sufletească, de compătimire pentru cel vitregit de soartă.
Instinctiv, dorinţa de a face bine, de a veni în ajutorul celui ce pătimeşte, se coboară în suflete, aşa cum se cobora în vremurile biblice, harul duhului sfânt.
Până şi în inima celor ce se îndoiesc de răsplata lumei viitoare, fenomenul acesta se produce cu mai multă sau mai puţină intensitate, odată cu venirea sărbătorilor creştineşti.
E o adânc înrădăcinată obişnuinţă, lăsată în sufletul omenesc de şiragul nesfârşit al celor dispăruţi acum în împărăţia drepţilor.
Sunt strămoşii noştri, sunt morţii cari vorbesc cu glasul nostru, cari ne împing mâna să facem gestul dărniciei.
E puterea religiei strămoşeşti care în ciuda tuturor negărilor, tuturor respingerilor, tuturor ereziilor noastre, se manifestă atotstăpânitoare asupra fărâmei noastre de trup, asupra gândului, asupra inimei noastre.
Mă gândesc astfel aruncând o privire pe vraful de ziare mici, provinciale, ce-mi stau deschise pe masă.
Văd colea: <<Domnul cutare, fost decan al baroului, fost deputat, împreună cu fiica sa a donat primăriei suma de cinci mii lei, spre a fi distribuită săracilor din oraş cu ocazia sărbătorilor de Crăciun>>.
Văd dincolo: <<Cunoscutul om de bine…a împărţit la cei săraci lemne în valoare de 10.000 lei>>. Şi apoi dincolo la fel şi dincolo, şi dincolo şi dincolo…
Văd chiar pe fariseu: <<Ca de obicei la sărbătorile mari, subsemnatul apelez la toţi dnii directori şi directoare de şcoli primare, a-mi recomanda câte o femee săracă, spre a le da ajutoare>>.
Şi fostul decan, şi marele chiristigiu şi băcanul ce-şi afişează solemn bunătatea, vor să îndulcească puţin suferinţa omenească, aruncând câte ceva din belşugul lor şi celui ce nu are. Câtă frumuseţe în gestul lor, chiar în gestul celui ce ţine să aflăm că la toate sărbătorile face la fel!
Şi câţi alţii nu fac tot aşa, unii mai puţin, alţii mai mult, unii în văzul lumei, alţii pe ascuns. E credinţa strămoşească aceia care le înarmează braţul, aceia care le pune gândul cel bun în minte. E religia părinţilor, aceia care le dictează gestul cel mai frumos, gestul dărniciei.
E Dumnezeu care tronează încă, chiar şi în sufletele celor ce au căutat să-l alunge”. [„Înfrăţirea”, Anul III, nr.693, Cluj, 28 decembrie 1922].
Clujul de ieri este o rubrică a ClujToday.ro și a ClujInsider.ro, realizată de istoricul Felix Ostrovschi.
