Pentru că întotdeauna avem nevoie şi de un zâmbet măcar, ne oprim atenţia asupra unei „poveşti” publicată în anul 1927, care ne vorbeşte despre sentimente, despre gânduri, vise şi visări al tinerilor din Clujul interbelic.
„Ca tânăr plin de speranţe, vorba poetului, mi-am încercat şi eu norocul. Unii se căsătoresc cu ajutorul babelor, alţii cu al prietenilor, eu am ţinut să fac excepţie şi mi-am ales cea mai modernă cale.
Într-o zi am mers la administraţia ziarului <<Ujsag>> din localitate (acesta publică şi anunţuri d`al de astea) şi am publicat următorul anunţ: <<Poet sărac, 26 de ani, diplomă academică, idealist, doreşte căsătorie cu fată cinstită, cultă, drăguţă şi cu oarecare zestre. Adresa la administraţie sub Brunetul>>.
Nu mă pot plânge, am primit două, dar numai două răspunsuri. O văduvă, destul de înaintată în vârstă, cca 45 de ani, îmi scria că-i plac versurile, că e visătoare şi ea, dar că totuşi nu s-ar putea hotărî să se mărite după un poet. Vrea însă o prietenie trecătoare şi dacă sunt <<bine>> s-ar învoi chiar să-mi pună la dispoziţie un apartament compus din câteva camere în casa ei şi eventual să mă sprijinească şi cu bani.
Înţelesei repede de ce e vorba şi nu i-am răspuns. O a doua scrisoare mi-o trimitea o fetiţă de la şcoală, pe care o bătea mamă-sa vitregă şi ar fi vrut să se mărite bucuros dar îmi mai scria că-i plac ochii albaştri. Cum din nenorocire am ochii negri, nu i-am răspuns nici ei.
Am întors foaia
Văzând că nu mă pot ferici nicidecum cu poezia, am întors foaia şi într-o sâmbătă am publicat următorul anunţ în acelaşi ziar: <<Meseriaş bogat, 36 ani, fără multă şcoală caută prietenia unei femei tinere şi frumoase. Răspuns la ziar sub Hazard>>. Atâtea răspunsuri am primit, încât nici nu mă aşteptam, 35 de scrisori.
Îmi scriau femei măritate cari voiau să divorţeze, văduve <<drăguţe>>, fete bătrâne şi unele chiar cu zestre bunicică, fete de măritat şi unele chiar de bune condiţii atât materiale cât şi sociale. M-a surprins şi nu m-a surprins. Ceea cec dovedeşte complecta uşurătate a lor este însă chestiunea fotografiilor. Opt femei au alăturat scrisorilor lor şi fotografiile lor.
Evident aceasta a fost o simplă probă, care s-a transformat pe urmă în farsă.
N-am răspuns nici uneia. Adică cum să răspund când eu eram un biet visător şi nici de cum meseriaş.
Pentru a vă arăta până unde merge demoralizarea, citez câteva fragmente din unele din scrisorile primite. Sunt însă între ele şi femei idealiste.
Între răspunsurile idealiste reproduc:
Floarea de aur
<<Darling! Iartă-mă că te agrăesc astfel, dar am citit undeva de mult într-o carte o povestire frumoasă, al cărei titlu era Darling. Nici odată n-am crezut că voi putea agrăi pe cineva cu acest cuvânt. Eram prea nenorocită. Dar timpul ce nu face!
Mi-ar plăcea dacă scrisoarea aceasta te-ar găsi în aceeaşi dispoziţie sufletească, în care sunt eu când o activ – atunci ai putea vedea că fiecare cuvânt de aici strigă spre dumneata: fericire!
Sunt o biată fată crescută în provincie. N-am nimic. Viaţa până in prezent mi-a adus mai mult rău decât bine. Aş vrea să mă gândesc mai mult la viaţă, decât la moarte, aş vrea să găsesc pe acel ce-l caut, ca să mă culc uşurel pe braţele sale şi să-l iubesc cu nebunia vârstei de 27 de ani. Îţi promit că ştiu să fiu o prietenă foarte credincioasă.
Dacă merit, răspunde-mi, dacă nu, merit desigur să-mi arunci scrisoarea în foc>>.
Răspunsul unei femei divorţate
Reproduc încă un răspuns în acest sens. <<Sunt de 22 de ani şi am trăit trei luni de căsătorie. De un an sunt divorţată. Primul bărbat mi-a fost impus de părinţi şi a fost un brutal. Eu nu l-am înşelat niciodată, cu toate acestea mă trata ca pe o sclavă. Şi era bătrân şi urât ca o scorpie. Uf! Când mă gândesc, mă cutremur! N-am fost fericită şi a trebuit să divorţez. Cu toate acestea inima mea e tânără şi ştie să iubească. Un bărbat bun, cinstit, potrivit vârstei mele, ar trăi cu mine raiul pe pământ. Dacă dumneata crezi că poţi corespunde şi nu doreşti o prietenie trecătoare, anunţă-mă. Adio şi la revedere. Alege din aceste cuvinte ori pe unul ori pe celălalt>>.
Altfel de răspunsuri
Dar am primit şi altfel de răspunsuri şi cele mai multe sunt de această natură. Voi cita şi din acestea, aşa din curiozitate.
Unele sunt scrise de muncitoare de prin fabrici, altele de bucătărese, unele de bone vieneze, altele de femei de stradă, unele de dactilografe şi altele de femei cari deşi pretind a fi <<cinstite>>, îmi iau voie să spun că nu par de loc a fi.
O femee de stradă
<<Signiore! (se vede că aceasta a colindat şi prin Italia). Poţi să fii urât şi prost ca noaptea, nu-mi pasă! Dacă ai bani te voi iubi. M-am săturat de vagabondaj. Vreau un cămin cald, vreau cuvinte dulci ca atunci prima dată, de mult, când eram minoră şi dădusem în dragoste, cu un cântăreţ de operă, care m-a dus la păcat şi m-a huiduit pe urmă ca pe o cârpă ordinară. Regret că i-am aruncat vitriol în faţă şi l-am orbit de un ochiu; oho, m-am cuminţit, deşi sunt geloasă când iubesc, dumitale îţi voi da voie să mă înşeli, fără să mă gândesc la răzbunare. Ştiu că bărbaţilor le place aceasta.
Îţi dau un sfat: să nu-ţi cauţi o prietenă tânără. O vei urî repede. Îţi spun din experienţă. Dacă vreai, ia-mă. Îţi cer pâine şi apă, dar şi rochii de mătase şi paltoane cu blană>>.
O bucătăreasă
Îmi închipui că-i bucătăreasă din cele ce-mi scrie. Iată un fragment:
<<Ştiu fierbe foarte bine şi am casa proprie în Târgul Mureş. Sunt mică de statură, durdulie şi cu obrajii ca două ruji. De sănătate, mulţam lui Dumnezeu, nu mă pot plânge deloc, doar nişte bătături la picioare şi o apendicită cronică mă supără din când în când.
Dar ce are-a face. Dragostea la inimă începe, nu la picioare. Te-oi face fericit şi gras ca un purcel. Gulaşul, sărmăluţele, tocăniţa mea – numai cap să fie la casă, toate au să meargă bine. Vino şi-mi fă vizita, ca să ne înţelegem>>.
O fată grăbită
<<Sunt foarte grăbită, căci sunt prin Cluj numai în trecere. Dacă vreai vino după masă la orele 5 în str. Iorga 13 la văduva B. vechea mea prietenă şi sper că ne vom înţelege.
Sunt bine, frumoasă, idealistă, fizic plăcută, cinstită, păr negru ca abanosul şi părinţii mei sunt foarte bogaţi. Soţie nu pot să-ţi fiu niciodată, numai prietenă. Îmi place prea mult libertatea, decât să fiu sclava cuiva. Te aştept>>.
Concluzie
În astfel de condiţii, după cum am citat câteva din scrisorile primite, evident nu mă pot însura, şi sunt condamnat a rămânea vecinic <<candidat la însurătoare>>. Ce să-i faci, necazurile oamenilor sunt de nouăzeci şi nouă de feluri. Mai aştept, cine ştie, de multe ori nu n-aduce anul ce aduce ceasul”. [„Biruinţa”, Anul I, nr.212, Cluj, 5 ianuarie 1927].
Clujul de ieri este rubrică permamentă a ClujToday și ClujInsider realizată de istoricul Felix Oastrovschi.
