România se menţine pe penultimul loc din Uniunea Europeană în privinţa salariului minim. Chiar dacă salariul minim brut a crescut de la 1 ianuarie la 1.900 de lei, salariul minim net este de doar 252 de euro pe lună. Doar Bulgaria înregistrează un salariu minim net mai mic, de 226 de euro pe lună, potrivit ClujToday.ro.
În Ungaria, salariul minim net este de 292 de euro pe lună, iar în Polonia este de 365 de euro. În Cehia, salariul minim net a ajuns la 417 euro pe lună. Analiştii economici au remarcat faptul că România a înregistrat cea mai mare creştere procentuală a salariului minim. Ei însă atrag atenţia asupra faptului că viitoarele creşteri ale salariului minim trebuie corelate cu creşterea productivităţii muncii, precum şi corelarea salariilor cu creşterea economică.