Reforma protestantă a însemnat și schimbări profunde de mentalitate. Credincioșii calvini au început să se îndoiască de transsubstanțiere, adică de procesul prin care, în timpul liturghiei oficiate de preoți catolici sau ortodocși, pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului. De aceea, calvinii au introdus obiceiul numit Cina Domnului. Pastorii binecuvântează bucățele de pâine și vin, pe care le împart apoi credincioșii între ei. În perioada în care românii din Transilvania au fost puși sub ascultarea unor episcopi calvini, acest obicei a fost preluat și de comunitățile greco-orientale, azi ortodoxe, dar și de comunitățile catolice, spune istoricul Leonard Horvath.
În comunitățile românești, Cina Domnului este împărțită după Utrenia Învierii și, pentru că este dăruită de Paști, este cunoscută și sub numele de paște. Bucățele de pâine îmbibate cu vin sunt servite înainte de mâncare, pe stomacul gol, iar cei care împart Cina Domnului se salută cu Cristos a Înviat!
Foto: Vestea Evangheliei