Primăria comunei Florești a cumpărat, din fonduri proprii, o ambulanță de tip B. Autospeciala a costat 700.000 de lei, și a fost oferită Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” din Cluj.
Ambulanța va funcționa în cadrul stației ISU-SMURD din Florești și va contribui la salvarea de vieți omenești.
Investiția vine în contextul în care unele dintre ambulanțele SMURD sunt învechite, după cum afirmă generalul Ioan Moldovan, comandantul ISU Cluj.
Primăria Florești a mai cumpărat, cu ajutorul fondurilor europene, o autospecială pentru intervenții contra incendiilor, pe care a oferit-o Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Autospecialele din baza ISU-SMURD din Florești intervin în întreaga zonă, inclusiv în partea de vest a Clujului.