Serviciul Peditel 1791 ar putea fi decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Unul dintre cele mai de succes servicii gratuite de telemedicină ar putea fi extins. În acest moment, serviciul Peditel 1791 funcționează cu o singură linie de gardă, însă în curând va avea două linii de gardă, deservite de medici specializați în pediatrie. Serviciul ar putea fi decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Serviciul Peditel 1791 a fost lansat la Cluj, acum cinci ani, cu ajutorul unei finanțări private. Serviciul presupune existența unei linii telefonice care poate fi apelată în condiții normale și cu ajutorul căreia părinții pot primi sfaturi medicale de la specialiști în pediatrie. La acest serviciu apelează mai ales părinții care nu știu dacă își pot trata copiii acasă sau trebuie să vadă neaparat un medic. Cu ajutorul Peditel 1791 sunt triate cazurile ușoare, care nu mai ajung în Unitățile de Primiri Urgențe din spitalele de copii. În cazurile mai grave, întotdeauna, medicii de gardă la Peditel recomandă mersul la spital, spune fondatoarea acestui serviciu, Cristina Grigore.

În prezent, la linia telefonică a Peditel apelează în fiecare zi 200 de părinți. Acest lucru înseamnă că a fost depășită capacitatea de a prelua aceste apeluri cu o singură linie de gardă, iar 30 la sută dintre apeluri nu pot fi preluate. De aceea, în curând, ar putea fi creată o nouă linie de gardă. Acest lucru ar fi posibil dacă autoritățile ar deconta acest serviciu. Deputatul de Cluj Adrian Oros, care este profesor universitar de toxicologie, a decis să promoveze o modificare legislativă în acest sens, mai ales că serviciile de telemedicină sunt recunoscute oficial de Ministerul Sănătății.

Peditel nu mai este singurul serviciu de telemedicină din România. Un serviciu asemănător a fost lansat și de Spitalul Clinic de Copii din Cluj, dar și de clinici private. Peditel rămâne, însă, cel mai important serviciu de asistență medicală prin telefon de la nivel național.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

eighteen − 3 =