#Alexandra, omagiată la Untold

Trimite și altora

Cel mai mare festival muzical din România a intrat în ultima sa zi. În această seară, la Untold, sunt așteptați peste 100.000 de oameni. Ei vor veni pentru a vedea artiști precum Robbie Williams, David Guetta sau Martin Garrix.

Fanii festivalului Untold au trebuit să înfrunte în acest an o ploaie persistentă. Însă, pentru această seară, prognoza meteo este optimistă, motiv pentru care organizatorii festivalului se așteaptă la un record de participare. Tinerii spun că vor rămâne până în zorii zilei pentru a se bucura de prestațiile artiștilor invitați la Cluj.

Artiștii care au urcat pe scena Untold au creat multă emoție. Bastille a susținut unul dintre cele mai dinamice concerte. DJ-ul Armin van Buuren a urcat pe scenă o orchestră a Operei Naționale Române din Cluj, alături de care a interpretat imnul Deșteaptă-te, române! Însă cel mai emoționant moment de până acum a fost oferit de DJ-ul Don Diablo, care, alături de zeci de mii de oameni, a adus un omagiu Alexandrei Măceșanu, adolescenta răpită și ucisă la Caracal.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY