de Felix Ostrovschi
Înainte cu mult timp de a avea o “noapte a muzeelor”, o “noapte a bibliotecilor”, o “noapte a companiilor”, istoria recentă a românilor a însemnat în registrele sale și o “noapte a minții”. Este vorba, despre un real proces de “reeducare”, de falsificare și rescriere a istoriei, declanșat spre finalul anului 1944. Pentru început, aceasta falsificare trebuia să aducă justificarile necesare preluării puterii de către comuniști. Pe parcurs însă, falsificarea a rămas, dovedindu-se a fi cel mai bun instrument de susținere a regimului politic importat.
Iar azi, consecințele acestei înșelăciuni se pot traduce, in linii extrem de simple, în analfabetism politic, dezinformare și deznaționalizare sufletească a românilor.
Continuăm prezentarea unei de articole apărute în presa clujeana, în primii ani de după cel de-al doilea război mondial, în cele ce urmează.
„Unul din secretele <<de stat>>, care nu au fost răsuflate nicicând opiniei publice, îl constituiau cheltuielile regilor din bugetul țării noastre. Secretele militare, loviturile politice senzaționale, panamalele fulminante răbufneau; ce sumă primeau monarhii hrăpăreți, veascurile degeneratei dinastii de Hohenzollern-Sigmaringen rămâneau mister îngropat în bazalt.
Moșierii, cămătarii și speculanții, spoliatorii poporului român muncitor, aveau nevoie de un stâlp al fărădelegilor de care să se sprijine, prin intermediul căruia să sugă și mai cu lăcomie vlaga și puterea oamenilor muncii. Și acest scut al mârșăviei era <<tronul>>, monarhul. De aceea, nimic nu li se părea mult pentru a-l răsplăti. Și-apoi, nu dădeau din pungile lor umflate, ci din bugetul țării, din chiverniseala milioanelor de brațe și minți muncitoare. De altfel, monarhul patrona toate afacerile murdare ale cartelurilor spoliatoare, toate tranzacțiile veroase și tot putregaiul așa-zisei <<lumi bune>>. Că lista cheltuielilor regale a fost ținută în secret de-acum nu ne pare deloc întâmplătoare.
Fostul ofițeraș prusac, umil și sărăntoc, ajuns pe tronul valah prin complotul moșierimii românești, își stabilise drept salariu frumușica sumă de 1.200.000 lei aur, contravaloarea a 700 vagoane grâu – hrana populației de astăzi a Capitalei pe timp de o lună. Sau, socotind această sumă în cheltuielile necesare pentru întreținerea în școli a tineretului studios, din salarul lacomului și sângerosului rege Carol I s-ar fi putut educa 6.500.000 copii de oameni ai muncii. Dar, ce avea comun sinistra odraslă prusacă, avidă de bogății și putere, cu dorința de cultivare a poporului român?
Carol al II-lea își mărise salariul la 40.000.000 lei anual, contravaloarea a 1000 vagoane de grâu. Pentru ceilalți membrii ai familiei regale se plătea încă odată pe-atâta. Și toate acestea din bugetul deficitar al țării.
Rubrici speciale ale bugetului consacrau sume misterioase și colosale pentru nevoile îmbuibatei familii de Hohenzollern-Sigmaringen. Pentru <<transport persoane>>, <<cheltuieli de materiale>>, <<subvenții pentru întreținere>> și stupidul <<diverse>> capitole vagi și echivoce ale bugetului, ofereau sume enorme regelui, prințului Nicolae sau arhiducesei Ileana.
Regii după cât vedem, nu erau cu nimic mai prejos de tâlharii <<istorici>> tip Boilă sau Sever Bocu; dimpotrivă dădeau tonul în jăcmăniri și risipă nesăbuită.
Mihai I nu se lăsa cu nimic mai modest decât <<iluștrii>> săi înaintași. Salariul său se ridica la 70.000.000 lei stabilizați, adică circa 200.000 lei pe zi. În afară, bine înțeles, de lista civilă a familiei și alte cheltuieli <<diverse>>. Dacă ne gândim că fostul ministru de finanțe prevăzuse pentru casa regală 54.000.000 lei pe jumătate de an și pentru întreg personalul Ministerului de Informații 57.000.000. Nu mai vorbim de venitul pe care îl aduceau regelui cele 150.000 ha și acțiunile acaparate la peste 36 mari întreprinderi industriale și bancare.
Nu ne mai miră acum de ce regele era în fruntea reacțiunii și de ce noi eram popor sărac în țară bogată”. [„Lupta Ardealului”, Anul IV, nr.424, Cluj, 17 ianuarie 1948].
Această rubrică este realizată de istoricul clujean Felix Ostrovschi.
