Clujul de ieri: Au voit sa se mărite cu ajutorul vrăjitoarei

Aflați din Clujul de ieri ce făceau fetele de pe vremuri, când nu reușeau să se mărite: apleau la prezicătoare. Urmează un savuros text adus la lumină de istoricul Felix Ostrovschi.

„Două fete tinere din Cluj, cu numele Şerban Agneta şi Ştefan Elisabeta, voiau să se mărite, dar din nici o parte nu soseau logodnicii. Văzând că nu-i chip să mai ducă viaţa nemăritate, s-au gândit să-şi caute în vrăji, din care pricină nu se pot mărita şi unde se află viitorii lor bărbaţi.

În acest scop, s-au dus pe valea Chintăului, la o femei cu numele Carolina Trif, care se ocupa cu vrăjitul. După ce i-au povestit vrăjitoarei motivul pentru care s-au dus la dânsa, femeia s-a apucat de vrăjit.

Mai întâiu, cărţile în cari ghicea trebuiau schimbate cu altele noi, cari costă 200 de lei, bani pe cari fetele i-au plătit îndată. În cărţile cele noi s-a arătat, că taina măritişului se află îngropată într-un mormânt care trebuie desgropat. Pentru acest lucru are lipsă de 3000 de lei. În mormânt, vrăjitoarea le-a spus fetelor că a aflat o hârtie pe care scria, că dacă fetele vor voi să se mărite, vor trebui să taie nouă drumuri pe cari umblă duhuri rele. Şi fiindcă dânsele nu au putut tăia drumurile duhurilor, au mai plătit vrăjitoarei 2500 de lei, ca să se ducă dânsa să tae drumurile.

După tăerea drumurilor, fetele s-au dus la vrăjitoare să le spună numele bărbaţilor, dar aceasta a răspuns, că fiind vrăjite de altă vrăjitoare, nu le mai poate da nici un ajutor. Fetele s-au plâns în cele din urmă poliţiei”. [„Lumea şi Ţara”, Cluj, 2 decembrie 1937].

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

1 × three =