RFI: CE reamintește Guvernului Orban că până acum a livrat doar jumătăți de măsură

Trimite și altora

Premierul PNL Ludovic Orban și-a încheiat prima vizita oficială pe plan extern. A fost ales Bruxelles, nu întâmplător, ci pentru a sublinia orientarea proeuropeană a actualului Guvern, comentează la RFI politologul Cristian Pârvulescu.

E un mesaj important, dar nu suficient. CE, UE așteaptă acum trecerea de la vorbe la fapte, iar în prim plan rămâne reforma justiției, spune politologul  Cristian Pârvulescu. Pentru cine este acest mesaj? Cristian Pîrvulescu explică:

Mesajul este pentru toată lumea: pentru premier ca să nu aibă iluzia că poate să inducă în eroare CE cu jumătăți de măsură pentru că ce s-a întâmplat până acum au fost jumătăți de măsură. Discuția unui memorandum și toate aceste lucruri nu sunt încă o reformă, o revenire la normal…

Acest lucru trebuie să-l înțeleagă Ludovic Orban deoarece pare să aibă uneori îndoieli. Ca în această încercare de a construi, de a întări majoritatea, să uite care sunt obiectivele acestei guvernări și ele vizează în primul rând statul de drept. Sigur că celelalte, legate de economie și de societate sunt importante și ne-au dovedit că sunt importante.

Dar fără stat de drept ele nu pot funcționa. Și ne-au dovedit o serie de situații dramatice care s-au întamplat în ultima vreme. Statul de drept nu se referă doar la justiție, la întregul sistem de instituții. Ce s-a întâmplat la Spitalul de Urgență Floreasca este o dovadă a lipsei statului de drept, a lipsei regulilor. Acest lucru ne afectează viața noastră a tuturor, ne pune în pericol viața.

Iată de ce se insistă atât de mult pe un sistem de reguli clare, obiective, și care să fie respectate de toată lumea. Uån regim al judecătorilor care să nu permită protejarea anumitor grupuri, anumitor baroni care există în toate domeniile”, spune Cristian Pîrvulescu.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY