Una dintre prioritățile din acest an ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros, va fi combaterea vânătorilor de subvenții. El a declarat că, prin acest termen, îi desemnează pe acele persoane și companii care își plasează banii în agricultură nu pentru a produce, ci pentru a încasa subvenții. În schimb, ministrul Agriculturii este de părere că subvențiile trebuie să ajungă în măsură cât mai mare la adevărații fermieri.
În opinia ministrului Adrian Oros, subvențiile trebuie să susțină mai ales dezvoltarea fermelor familiale. El consideră că aceste ferme reprezintă o condiție esențială a agriculturii moderne și a dezvoltării mediului rural, în timp ce marile exploatații agricole de tip comercial pot produce profit, însă nu pot produce dezvoltare.
”Voi lupta împotriva vânătorilor de subvenții, acei oameni care figurează drept beneficiari, dar care de fapt și-au mutat banii în agricultură din alte domenii doar pentru a încasa banii de la stat. Când nu vor mai primi aceste subvenții, ei vor pleca imediat, dar până atunci distrug agricultura românească. Tocmai de aceea vrem să introducem o prevedere prin care beneficiarii de subvenții trebuie să își desfășoare cel puțin 80% din activitate în agricultură, adică să fie fermieri veritabili”, a declarat Adrian Oros.