Piața chiriilor din București a crescut semnificativ în trimestrul patru al anului 2019, în timp ce cea din Cluj a stagnat, potrivit unui studiu realizat de imobiliare.ro și citat de transylvaniatoday.ro.
Astfel, chiria medie pentru un apartament cu două camere din București a crescut de la 410 euro la 420 de euro, preț identic cu cel din Cluj-Napoca. În Timișoara și Brașov, chiria medie este de 350 de euro pe lună. Pe de altă parte, chiria medie din Iași a scăzut de la 350 de euro pe lună la 330 de euro pe lună.
Tot 330 de euro pe lună este chiria medie în Tulcea, iar în Târgu-Mureș chiria medie este de 320 de euro pe lună. În Constanța și Ploiești, chiria medie este de 300 de euro pe lună.
În Târgu-Jiu, chiria medie a ajuns la 210 de euro pe lună, iar în orașele Târgoviște, Satu Mare, Drobeta Turnu-Severin, Piatra Neamț, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea și Slatina este de 200 de euro.