Județul Cluj se află și în acest an pe primul loc în țară, în clasamentul rezultatelor obținute la Evaluarea Națională. Este județul cu cea mai mare medie generală și are 66 de medii de 10. Însă există și multe probleme care trebuie rezolvate, mai ales la școlile din mediul rural.
În ultimii ani, județul Cluj s-a aflat în fruntea clasamentului pe țară atât în privința rezultatelor la Evaluarea Națională, cât și la cele de la examenul de Bacalaureat. De asemenea, a obținut rezultate foarte bune în privința examenelor de titularizare. În acest an, 88,71 la sută dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii mai mari de 5. Există și 66 de medii de 10. Topul celor mai bune trei școli din județul Cluj include Colegiul Național Emil Racoviță, Liceul Teoretic Elf și Școala Gimnazială Ioan Bob. Însă, dincolo de aceste rezultate bune, există și probleme. 17 școli au avut medii mai mici de 5, spune inspectorul școlar general, Marinela Marc.
Rezultatele bune ale școlilor clujene au mai multe explicații. În primul rând, autoritățile școlare au renunțat la practica inspecțiilor formale, anunțate dinainte. De asemenea, școlile cooperează cu universitățile pentru a aplica cele mai bune metode pedagogice. În plus, încă înainte de pandemiei, noile tehnologii erau folosite pe scară largă pentru a preda materiile mai dificile.