Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat încă 11 milioane de lei pentru dotarea spitalelor din oraș. Unele dintre dotări au legătură cu combaterea pandemiei de coronavirus.
Consilierii locali din Cluj-Napoca au decis să suplimenteze sumele de bani alocate spitalelor din oraș la începutul anului, înaintea pandemiei de coronavirus. În total, spitalele clujene vor împărți 11 milioane de lei. Suma cea mai mare, de 5,6 milioane de lei, va reveni Spitalului Clinic Județean de Urgență. Cu acești bani, fosta clinică de medicina muncii va fi transformată într-un centru regional de neurochirurgie. De asemenea, va fi modernizată clinica de ortopedie. Spitalul Clinic de Copii va primi un milion de lei pentru reparații curente. Institutul Inimii va primi 800.000 de lei pentru amenjarea unor circuite medicale menite să împiedice răspândirea coronavirusului. Institutul Oncologic și Spitalul de Boli Infecțioase vor primi bani pentru a cumpăra aparate de dezinfectare performante, tot pentru a combate coronavirusul.
De asemenea, Consiliul Județean a investit până acum sume importante în modernizarea spitalelor. Autoritățile județene au cerut rambursarea acestor sume din fondurile europene destinate combaterii pandemiei. Banii suplimentari au fost redistribuiți din fondurile destinate inițial finanțării culturii și sportului.


