Ajutor de stat pentru grupul TeraPlast, în vederea înființării unei noi fabrici

Trimite și altora

Grupul transilvănean TeraPlast va primi ajutor de stat în valoare de 5,8 milioane de euro. Banii vor fi utilizați pentru înființarea unei noi unități de producție, care va activa în domeniul foliilor biodegradabile, potrivit ClujToday.ro.

Proiectul are o valoare totală de aproape 12 milioane de euro, din care circa 5,8 milioane de euro reprezintă ajutor de stat.

„Acordul primit reprezintă încă o dovadă că statul sprijină dezvoltarea companiilor românești. Pe lângă cele 93 de noi locuri de muncă pe care le vom crea, vom aduce produse românești pe o piață în care 46% din consum provine din import. Așadar, vom aduce valoare atât comunității locale, cât și economiei României. Vom contribui la echilibrarea balanței comerciale într-un domeniu aflat în creștere accelerată. Ne-am dori să vedem mai multe companii românești care fac astfel de investiții, în domenii în care România este importator net. Noi prin investițiile de până acum am arătat că se poate” a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

În cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente de ultimă generație și va fi construită o nouă fabrică. Proiectul are în vedere o producție responsabilă, așadar fluxul tehnologic include și echipamente pentru reciclarea deșeurilor rezultate din producția proprie pentru reintegrarea în fluxul de fabricație.

Sacii, sacoșele și pungile produse de către TeraPlast Folii Biodegradabile SRL vor avea un grad de biodegradare de minim 90% și vor fi marcate „OK Compost” conform SR EN 13432.

Proiectul acesta este al doilea pentru care Grupul TeraPlast a primit în 2020 acordul de finanțare. Primul proiect depus presupune extinderea cu până la 50% a capacităților de producție existente pentru linia de business Instalații. Acesta are o valoare totală de 7,9 milioane de euro și a primit acordul de finanțare în prima jumătate a lunii noiembrie.

Pentru cel de-al treilea proiect pentru înființarea unei unități noi de producție pentru sisteme din polietilenă, Grupul așteaptă acordul de finanțare, fiind încă în curs de evaluare de către Ministerul de Finanțe.

În prezent, Grupul TeraPlast are în curs de implementare investiții de peste 32 milioane de euro, care conform estimărilor grupului vor genera la maturitate o EBITDA de 8,5 milioane de euro. Acestea vizează dezvoltarea diviziei de mase plastice și diversificarea portofoliului de business-uri ale Grupului.

Pentru 2020, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri consolidată de 225 milioane de euro, cu 12% mai mult decât în 2019.

Divizia de mase plastice a Grupului va înregistra un profit net de 4 ori mai mare decât în 2019 și a ajuns la 9 milioane de euro în 2020.

Comments

comments

SHARE
Previous articleConsiliul Județean va moderniza patru drumuri de importanță strategică
Next articleTaxele și tarifele stabilite de Consiliul Județean Cluj nu se majorează în anul 2021
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

4 × one =