Digi colectează, în magazine, deșeuri electrice și electronice

Trimite și altora

Clienţii Digi şi utilizatorii care doresc să adopte un comportament responsabil faţă de mediul înconjurător vor putea să contribuie la colectarea deşeurilor de baterii şi acumulatori (DBA), precum şi a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), prin intermediul magazinelor Digi, a anunțat grupul de telecomunicații Digi / RCS-RDS.

Astfel, orice echipament vechi care se conectează la priză, are un cablu, baterie sau placă de circuit poate fi numit DEEE. În 25% dintre unitățile Digi au fost amenajate spaţii special prevăzute pentru colectarea deşeurilor de aceste tipuri.

Într-o primă etapă, “Colţul reciclării” va exista în 100 de puncte de vânzare (25% din total) din judeţele în care compania are cea mai mare prezenţă şi unde partenerul care asigură colectarea, Environ, deţine capacităţile necesare pentru preluare: Cluj, Bihor, Cluj, Timiş, Braşov, Constanţa, Iaşi, Dolj, București.

Potrivit Digi, proiectul se va extinde, pe parcursul anului, în cele 450 de magazine şi în sediile regionale, iar sistem de colectare prevede inclusiv echipamentelor folosite în cadrul relaţiei contractuale cu Digi (telefoane mobile și fixe, routere, baterii, acumulatori).

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY