E.ON Energie România a instalat o centrală electrică fotovoltaică la Moara Cibin din Sibiu care a devenit, astfel, producător de energie electrică din surse regenerabile, energie ce va fi utilizată pentru autoconsum, în procesul de producție. Valoarea totală a proiectului depășește 330.000 de euro.
Centrala electrică fotovoltaică are o putere de 443,42 KWp (curent continuu), respectiv 360 KWh (curent alternativ) și cuprinde 1.584 panouri fotovoltaice, montate pe acoperișurile clădirilor de la Moara Cibin, pe o suprafață de 2.600 mp. Curentul continuu produs de panourile fotovoltaice este transformat în curent alternativ prin intermediul a 6 invertoare.
Cantitatea de energie electrică produsă de centrală este destinată autoconsumului în procesul de producție. Firma sibiană își asigură în acest fel o independență energetică de circa 7% din necesarul anual. Prin punerea în funcțiune a acestui proiect fotovoltaic, Moara Cibin va proteja mediul înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu 174 tone/an.