BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 1,25%

Trimite și altora

Banca Naţională a României (BNR) a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, scrie Agerpres.

De asemenea, deciziile Consiliului de Administraţie al BNR vizează menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu corespunzător ţintei staţionare de inflaţie de 2,5 la sută la punctul procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare.

Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei a crescut în aprilie 2021 la 3,24%, de la 3,05% în martie, iar în luna mai a urcat la 3,75%, uşor peste nivelul prognozat şi deasupra limitei de sus a intervalului ţintei. Creşterea a fost determinată aproape integral de componente exogene ale IPC (indicele preţurilor de consum), mai cu seamă de scumpirea combustibililor, pe fondul măririi cotaţiei petrolului.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY