Studiu de caz Encorsa: Cum a dus digitalizarea ANOFM la procesarea a mii de dosare în timp record

Trimite și altora

Compania Encorsa anunță colaborarea cu ANOFM pentru digitalizarea proceselor instituției. În acest demers au fost folosiți roboți software UiPath și utilizarea Webcon BPS, platformă BPM (Business Process Management) de tip low-code. Prin folosirea uneltelor software, în perioada septembrie – decembrie 2020 au fost peste 12.000 de dosare în cuantum de aproximativ 58 milioane lei.

Dezvoltarea componentei digitale a ANOFM a venit ca urmare a nevoii de operaționalizare rapidă a proceselor de plată în măsuri specifice de sprijin guvernamental. Este vorba, în primul rând, de sprijin acordat de stat sub forma unei scheme de finanțare temporară a salariaților cu program redus de muncă (cunoscut și sub numele de „măsura Kurzarbeit”), apoi de sprijin acordat angajatorilor prin decontarea unei părți din salariul angajaților, adică 41,5 % din salariul aferent zilelor lucrate, pentru persoanele care încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni și, nu în ultimul rând, de stimularea angajatorilor să utilizeze telemunca.

Colaborarea cu Encorsa și utilizarea roboților UiPath a facilitat descărcarea automată a PDF-urilor inteligente din platforma AICI.GOV.RO și copierea lor în folderul partajat de către ANOFM cu AJOFM-urile, extragerea automată a datelor din XML PDF inteligent și introducerea lor în baza de date, dar și actualizarea stadiului unui dosar pe AICI.GOV.RO în funcție de pasul în care acesta se află în BPM. Totodată, au fost automatizate generarea OP-urilor în XML pe structura oferită de ANOFM, solicitarea clarificărilor pentru fiecare dosar, prin preluarea datelor de pe Portal Webcon BPS și încărcarea acestora pe AICI.GOV.RO și descărcarea clarificărilor de pe platfomă. Mai mult decât atât, a eficientizat arhivarea documentelor respinse și arhivarea documentelor aprobate.

Rezultatele digitalizării în ANOFM prin know-how Encorsa

Printr-un astfel de proces de digitalizare și automatizare, ANOFM a beneficiat în primul rând de sporirea vitezei de procesare. Robotizarea proceselor de descărcare dosare, generarea dosarelor de plată și verificarea datelor în bazele de date terțe ale celorlalte instituții au condus la respectarea termenului restrâns pentru plata indemnizaţiilor. Apoi, a reușit o simplificare operațională prin gestionarea unitară dintr-o singură platformă a întregului proces; a coroborat munca roboților și a funcționarilor umani într-un singur spațiu digital.

O altă componentă esențială a digitalizării, mai ales în cazul ANOFM, e trasabilitatea proceselor prin crearea unui flux digital complet pentru gestionarea activității de preluare și aprobare dosare de plată, auditabil pe întreg ciclul de viață al fiecărui ajutor, de la momentul descărcării dosarului și până la arhivarea acestuia de către roboți UiPath. Trasabilitatea e completată de raportare în timp real, astfel încât datele din toate agențiile județene sunt centralizate instant prin platforma BPM care oferă inclusiv capacitatea de raportare în timp real pentru noi interogări a datelor, rapoarte ce pot fi create și utilizate chiar și de către funcționari.

Nu în ultimul rând, infrastructura pusă la dispoziție de Encorsa asigură o agilitate necesară structurilor ANOFM, astfel încât să fie posibilă ajustarea continuă a fluxurilor de lucru prin abilitatea Webcon BPS de modificare în timp real a fluxurilor.

Rezultatele arată peste 5.000 de dosare procesate și 40 milioane lei plătite prin platformă pentru ajutorul în telemuncă, peste 5.000 de dosare și peste 15 milioane lei plătite prin platformă pentru măsura Kurzarbeit și peste peste 2.000 de dosare cu peste 3 milioane lei plătite prin platformă în cazul indemnizației pe perioadă determinată.

Comments

comments

SHARE
Previous article(A): Escrocherie în lumea francizei – Cazul RomBeer
Next articleLucrări de întreținere pe drumul județean Ceanu Mare – Morțești – Ploscoș
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

8 + 18 =