Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs” (Not in Employment, Education or Training), în valoare totală de peste 185 de milioane de euro.
“Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital Uman “Viitor pentru tinerii NEETs”, în valoare totală de peste 185 de milioane de euro. Dintre cele 99 de proiecte câştigătoare, 12 au fost semnate astăzi la minister, urmând ca restul să fie semnate în zilele următoare”, transmite comunicatul publicat de către Agerpres.
Astfel, aproape 60.000 de tineri NEETs, şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor, astfel încât să poată să-şi finalizeze studiile obligatorii, să urmeze cursuri de calificare profesională în meserii pentru care este o mare cerere pe piaţa muncii şi să îşi găsească un loc de muncă. Pe lângă aceasta, 1.500 de tineri vor fi ajutaţi să-şi deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.