Stația de tratare a apei din Gilău, remodernizată pe bani europeni

Trimite și altora

Contractul de lucrări privind „Reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei Gilău”, investiție finanțată prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020, în valoare totală de 355,6 milioane de euro, a fost semnat joi, 18 februarie 2021.

Potrivit Consiliului Județean (CJ) Cluj, lucrările vor debuta în cursul lunii martie, iar durata acestora este de maxim 27 de luni.

“Este o investiție semnificativă prin care, cu ajutorul a 12 milioane de euro, bani europeni, modernizăm stația de tratare a apei din Gilău. Sute  de mii de clujeni vor beneficia direct de pe urma acestei investiții care va contribui esențial la furnizarea unei ape potabile de cea mai bună calitate”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

În vederea îmbunătățirii procesului de tratabilitate a apei, principalele intervenții vor consta în reabilitarea micrositelor, a decantoarelor și a stației de filtre, respectiv construirea a două noi laboratoare de analiză a calității apei. De asemenea, stația de tratare a apei din Gilău va beneficia de un sistem de monitorizare complet automatizat, inclusiv de un sistem de reducere a presiunii apei la intrare, cu recuperare de energie.

Odată finalizată investiția, stația de tratare a apei din Gilău va contribui la creșterea siguranței în alimentarea cu apă a localităților deservite de Compania de Apă „Someș”. De asemenea, prin derularea procesului de deshidratare și reținere a nămolului provenit din decantare, investiția va contribui și la o mai bună protejare a mediului.

Stația de tratare a apei Gilău a mai făcut, în ultimii 20 de ani, obiectul a două etape succesive de modernizare, realizate în cadrul programelor de investiții din fonduri europene MUDP II (1997-2002) și ISPA (2003-2009).

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY