Datanet Systems cumpără 51% din compania clujeană Red Dot

Trimite și altora

Datanet Systems, integrator de soluţii şi sisteme IT&C complexe, membru al grupului Soitron, face o investiție strategică prin achiziția pachetului majoritar de părţi sociale al companiei Red Dot, din Cluj-Napoca. Prin această tranzacție, Datanet Systems vizează dezvoltarea operațiunilor din Transilvania şi acordarea unor servicii mai prompte clienților din această regiune, pe toate liniile de business.

Fondată în 2005 de o echipă de profesioniști cu experiență, Red Dot furnizează produse, servicii și soluții IT&C integrate, adaptate cerințelor specifice de business, inclusiv proiectare, instalare şi întreţinere pentru infrastructura de voce, video şi date: sisteme de cablare structurata, reţele de comunicații, sisteme audio/video, sisteme de securitate, soluţii Smart Home şi pentru clădiri inteligente.

”Suntem foarte bucuroşi că am reușit acest pas al extinderii în România alături de Red Dot. Este un lucru pe care îl urmăream de câţiva ani, dar nu a fost ușor de pus în aplicare. Datanet Systems a oferit întotdeauna o calitate deosebită clienților săi, iar un partener care să îmbrățișeze această cultură nu a fost ușor de găsit. Acum ne vom concentra să oferim clienților din zona centrală a României acces direct la soluțiile din portofoliul companiei, completate de prezența locală a specialiștilor noştri,” a declarat Dragoş Stroescu, administrator al Datanet Systems.

Compania achiziționată va fi administrată ca o entitate independentă, cu denumirea Datanet Systems Cluj SRL. Managementul actual şi structura de personal se vor menține, iar toate contractele aflate în desfășurare vor continua în mod normal. Cele două companii au agreat un plan de dezvoltare al Datanet Systems Cluj, care prevede creşterea echipei şi extinderea portofoliului de soluţii şi servicii oferite clienţilor. Anterior tranzacției, companiile au avut o relaţie de colaborare pe termen lung.

”Lumea s-a schimbat. Modul în care lucrăm, modul în care cumpărăm și ne distrăm, modul în care comunicăm, călătorim, modul în care trăim, toate sunt diferite chiar și față de cum erau cu câțiva ani în urmă. Astăzi, informațiile de orice fel sunt la îndemână iar digitalizarea a devenit o necesitate pentru companii şi organizaţii. În aceste condiții, consolidarea Red Dot cu Datanet Systems este una benefică în primul rând pentru clientul final, acestuia aducându-i-se la îndemână o experiență augmentată și o paletă de servicii mult îmbunătățită, precum şi pentru ambele companii, împreună având resursele, expertiza şi acoperirea geografică pentru a servi eficient şi rapid clienţii, cu un portofoliu diversificat de produse şi servicii IT&C,” a declarat Mircea Pop, administratorul și proprietarul Red Dot.

În derularea achiziţiei, Datanet Systems a fost asistată de societatea de avocatură Dinu Petre și Asociații. Compania nou înfiinţată va fi deţinuta în proporţie de 51% de Datanet Systems Bucureşti şi 49% de actualul proprietar al Red Dot SRL. Preţul tranzacţiei este confidenţial.

Comments

comments

SHARE
Previous articlePiața volantă de la Sala Sporturilor, prelungită în acest sfârșit de săptămână
Next articleClujul atrage tot mai multe investiții în energie verde
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

one × 1 =