CSR: Cesarom a sponsorizat căminul pentru sportivi al Universității Cluj

Trimite și altora

Grupul Lasselsberger Ceramics România, deținătorul brandului Cesarom și unicul producător local de plăci ceramice, a donat peste 1000 mp de gresie și faianță pentru amenajarea celor 50 de băi moderne ale căminului pentru sportivi al Clubului Sportiv Universitatea Cluj, inaugurat în această săptămână. Totodată, specialiștii Cesarom au furnizat conceptul de design pentru placarea fiecărei băi.

În urma unui proiect amplu de renovare a clădirii, ce a durat aproximativ 2 ani, căminul poate caza 74 de sportivi legitimați ai clubului Universitatea Cluj, pe toată perioada sezonului precompetițional și competițional.

„Clubul Sportiv Universitatea Cluj este o emblemă pentru viața sportivă a orașului, un brand longeviv, cu tradiție, așa cum este și brandul Cesarom. Pentru a susține performanța sportului clujean, ne-am implicat activ în modernizarea căminului și am acordat peste 1000 mp de faianță și gresie, cantitate necesară pentru amenajarea celor 50 de băi din cadrul acestuia”, a declarat Petrișor Grindeanu, director general al Lasselsberger Ceramics România.

Comments

comments

SHARE
Previous articleÎncepe refacerea drumului de acces spre stațiunea Muntele Băișorii
Next articleSub 1 000 de cazuri noi de COVID-19, în țară
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

ten + 4 =