CSR: Grupul EON a modernizat sistemele de iluminat în ”Școlile copilăriei”

Trimite și altora

Grupul german EON a continuat un proiect de CSR care presupune modernizarea sistemelor de iluminat în mai multe școli. 

Proiectul ”Energie în Școlile Copilăriei” oferă condiții mai bune de studiu pentru elevi și profesori printr-un iluminat eficient care să permită nu doar reduceri substanțiale ale consumului de energie electrică, ci și reducerea amprentei de carbon.

Astfel, în 2021 a fost înlocuit sistemul de iluminat în opt școli și trei grădinițe din județe aflate aria de activitate a companiei. Școlile participante în ediția din acest an a proiectului sunt:

  • Școala Primară Țepoaia din județul Bacău;
  • Școala Gimnazială Cârjoaia din județul Iași;
  • Școala Gimnazială Păstrăveni din județul Neamț;
  • Şcoala Gimnazială “Victor Jinga” și cele trei grădinițe din Sighișoara, județul Mureș;
  • Școala Gimnazială “Gheorghe Șincai” din Florești, județul Cluj;
  • Școala Gimnazială “Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei, județul Suceava;
  • Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu” din Timișoara;
  • Școala Gimnazială Iernut, din județul Mureș.

Din 2015, de la debutul proiectului ”Energie în Școlile Copilăriei”, prin implicarea E.ON în îmbunătățirea infrastructurii educaționale au fost create condiții mai bune pentru studiu și, pe termen lung, școlile au obținut economii importante în ceea ce privește consumul de energie și au redus emisiile de CO2.

Până în prezent a fost schimbat sistemul de iluminat în 71 de școli, iar beneficiarii direcți ai proiectului sunt aproximativ 45.000 de elevi și profesori. Valoarea investiției este de aproximativ 3,8 milioane de euro.

Totodată, emisiile de CO2 rezultate doar din energia electrică utilizată pentru iluminat au fost reduse anual cu 600 de tone. Așadar, doar într-un singur an, la un consum mediu de șase ore pe zi, sistemele de iluminat instalate de E.ON au dus la reducerea semnificativă a emisiile de C02, echivalentul emisiilor produse de circa 160 de români, într-un an.

Comments

comments

SHARE
Previous article2021: Lucrări de modernizare sau de întreținere pe 360 de km de drumuri județene
Next article1,5 miliarde de euro pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

14 + 12 =