Lucrările de introducere a canalizării în localitatea clujeană Panticeu au început, iar, în paralel, Compania de Apă „Someș” întreprinde ultimele demersuri necesare în vederea licitării lucrărilor de introducere a apei potabile aici.
Inițierea celor două proiecte edilitare a fost determinată de faptul că, în prezent, reședința comunei Panticeu nu dispune de sisteme centralizate de colectare și transport a apei potabile, respectiv canalizare.
Astfel, în ceea ce privește canalizarea, autoritatea locală a inițiat un proiect ce prevede înființarea unei rețele care să acopere toate străzile din Panticeu:
– 17 km de conducte;
– 350 de gospodării racordate;
– 1 stație de epurare pentru tratarea apelor uzate.
Lucrările, în valoare de 124.000 de lei, sunt finanțate din programul național privind dezvoltarea infrastructurii din zona rurală.