Încep lucrările de introducere a apei potabile la Izvoru Crișului

Trimite și altora

Compania de Apă „Someș” S.A. a predat amplasamentul în vederea derulării investiției din fonduri europene ce vizează extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Șaula și Izvoru Crișului din comuna clujeană Izvoru Crișului.

„𝘐𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵𝘪𝘢 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘐𝘻𝘷𝘰𝘳𝘶 𝘊𝘳𝘪𝘴𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘶𝘭𝘵𝘪𝘮𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘥𝘳𝘶𝘭 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘶𝘪 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘳𝘢𝘤𝘵 𝘥𝘦 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘢𝘳𝘪 𝘤𝘦 𝘷𝘪𝘻𝘦𝘢𝘻𝘢̆ 𝘰𝘳𝘢𝘴𝘶𝘭 𝘏𝘶𝘦𝘥𝘪𝘯 𝘴𝘪 𝘴𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘶𝘭 𝘏𝘶𝘦𝘥𝘪𝘯-𝘳𝘶𝘳𝘢𝘭. 𝘐𝘯𝘤𝘦𝘱𝘢𝘯𝘥 𝘤𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘥𝘦 𝘭𝘶𝘯𝘪 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘳𝘶𝘤𝘵𝘰𝘳𝘶𝘭 𝘷𝘢 𝘥𝘦𝘮𝘢𝘳𝘢 𝘦𝘹𝘦𝘤𝘶𝘵𝘪𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘱𝘳𝘪𝘶-𝘻𝘪𝘴𝘢, 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘪̂𝘯𝘤𝘢𝘵 𝘱𝘢𝘯𝘢 𝘭𝘢 𝘧𝘪𝘯𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘵𝘳𝘪𝘮𝘦𝘴𝘵𝘳𝘶 𝘢𝘭 𝘢𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘷𝘪𝘪𝘵𝘰𝘳 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘳𝘢𝘤𝘵 𝘴𝘢 𝘧𝘪𝘦 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘨𝘳𝘢𝘭 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘵”, susține președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește obiectivele ce vor fi realizate pe teritoriul satelor Șaula și Izvorul Crișului, proiectul prevede extinderea conductei de aducțiune pe o lungime de circa 1,8 km, respectiv extinderea rețelei de distribuție a apei pe o lungime cumulată de aproximativ 3,1 km. De asemenea, va fi construit un rezervor de înmagazinare a apei cu o capacitate de 200 mc.

Această investiție este parte componentă a contractului de lucrări în valoare totală de 26.953.123 de lei, fără TVA, prin care Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” extind rețelele de alimentare cu apǎ şi canalizare în orașul Huedin și în alte șapte localități din zonă: Brăișor și Aluniș din comun Sâncraiu, Șaula și Izvoru Crișului din comuna Izvoru Crișului, Morlaca din comuna Poieni, respectiv Fildu de Jos și Almașu din comuna sălăjeană Almașu.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

14 + five =