
”“Patriotul economic” dă o lovitură produselor tradiționale romanești
Acum câteva luni, Ciolacu se lupta cu făina de gândaci. Și murea de grija producătorilor români. O temă falsă, menită să acopere mediatic dezastrul produs de importurile de cereale din Ucraina. Import făcut exact de băieții deștepți din agricultură, mufați politic la PSD.
Acum, Guvernul socialist anti-național PSD/PNL a renunțat la TVA-ul de 5% pentru produsele tradiționale. Deasemenea, introducerea impozitului de 3% pe microîntreprinderile cu cifră de afaceri mai mare de 60.000 euro, va frâna investițiile în agricultura bio și cea tradițională, dar și în agro-turism.
Astfel, guvernul pune lacătul pe micile afaceri ale producătorilor locali și bagă adânc mâna în buzunarul consumatorilor.
Marii patrioți, taie exact de la oamenii care, prin munca lor, susțin economia acestei țări!”, spune profesorul universitar Adrian Oros, care este și președinte al filialei clujene a Forței Dreptei.