Compania E.ON va finanța cu 40.000 de euro proiecte din zonele de educație, sport și sănătate, declarate câștigătoare în urma campaniei „Ambasadorii Binelui”, al cărei scop este implicarea angajaților grupului energetic german în susținerea comunităților în care trăiesc, prin realizarea unor proiecte inițiate chiar de ei.
Desfășurată în perioada 31 august-25 septembrie, campania și-a propus să aloce un buget de 10.000 de euro pentru fiecare proiect câștigător, iar inițiatorii acestuia au primit titulatura de „Ambasadorii Binelui”.
Un juriu format din directorii companiilor operaționale E.ON a analizat proiectele propuse de angajați. La departajare au fost punctate în mod deosebit originalitatea, precum și impactul în comunitate.
Proiectele câștigătoare sunt:
- Amenajarea unui spațiu de joacă la Creșa Ciurbești (jud. Iași) pentru cei 55 de copii care nu au un astfel de spațiu recreativ;
- Patinajul Speranței: Deschizând drumuri pentru viitor (Târgu-Mureș), care urmărește susținerea a 15 copii cu Sindromul Down la competiții de patinaj;
- Energie digitală în școli, prin care trei școli din mediul rural, cu copii din medii defavorizate, vor fi dotate cu calculatoare și rețea Wi-Fi;
- Cupa Moș Crăciun la oină, prin care se urmărește încurajarea sportului în rândul a 120 de copii din mediul rural (Frasin, Salcea, Dumbrăveni, Putna, Zamostea – județul Suceava).
La acest moment, amenajarea spațiului de joacă de la Creșa Ciurbești este aproape finalizată și astfel micuții locatari vor putea în curând să se bucure de toboganele și leagănele pregătite pentru ei. Și proiectul „Patinajul Speranței: Deschizând drumuri pentru viitor” a prins viață la Târgu-Mureș, iar 15 copii se pregătesc pentru competiții de patinaj.
Compania E.ON s-a implicat încă din primii ani de la intrarea pe piața de energie din România în proiecte și inițiative menite să susțină comunitățile locale. Prin identificarea de soluții pe termen lung la o parte dintre problemele cu care se confruntă acestea, E.ON a contribuit semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de viață, siguranță și educație. Sumele investite în astfel de inițiative au ajuns la aproape 18 milioane de euro.
Îmbunătățirea condițiilor de învățare, a culturii siguranței la nivelul publicului larg, adulți și copii, a eficienței energetice, promovarea acțiunilor sustenabile, dar și sprijinirea celor defavorizați sunt obiectivele urmărite în inițiativele E.ON de responsabilitate socială. Proiectele au avut circa 550.000 de beneficiari, iar angajații E.ON, 4.700 la număr, au dăruit peste 15.000 de ore de voluntariat comunității.