Actul normativ privind prelungirea cu trei luni, până la 30 iunie 2024, a plafonării tarifelor pentru poliţele de asigurare auto obligatorie (RCA) a fost aprobat de către Guvernul României.
Potrivit Ministerului Finanțelor, măsura este necesară pentru a combate creşterea excesivă a preţurilor şi stabilizarea graduală a pieţei de asigurări RCA, în vederea evitării efectelor negative în alte sectoare ale economiei.
Tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, cu posibilitatea ca acestea să fie ajustate cu un procent de maximum 6,8%. Tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a hotărârii.
Perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile este de 30 de zile, fie de la data eliberării autorizaţiei de reparaţie de către unităţile Poliţiei Române, fie de la data eliberării documentului de intrare în reparaţie eliberat de către asigurătorul RCA. Termenul va putea fi prelungit numai cu aprobarea asigurătorului RCA în situaţii justificate, probate cu documente.
În cazul vehiculelor care se încadrează în situaţia de daună totală economică, despăgubirile acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor şi data înaintării ofertei de despăgubire, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 132/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada ianuarie – martie 2024 a fost înregistrat un număr de peste 21.000 de solicitări de alocare a asiguraţilor cu risc ridicat, ceea ce înseamnă că fiecare asigurător RCA a preluat un număr de aproximativ 2.600 de astfel de asiguraţi.