750 000 lei pentru extinderea rețelei de apă din comuna clujeană Ceanu Mare

Trimite și altora

S-a emis autorizația de construire pentru realizarea lucrărilor de extindere a rețelei publice de apă de pe mai multe străzi aflate pe teritoriul administrativ al localităților Iacobeni și Ceanu Mare.

În prezent, comuna Ceanu Mare deține un sistem centralizat, funcțional, de alimentare cu apă, aflat în administrarea Companiei de Apă Someș, care însă nu acoperă, în întregime, toate străzile și ulițele localităților aparținătoare.

Astfel, există câteva zeci de gospodării care sunt alimentate cu apă direct din fântâni și izvoare, prin intermediul unor instalații improvizate. Din acest motiv, apa consumată nu satisface nici cerințele de potabilitate, nici debitele potrivite pentru consum.

Pentru rezolvarea acestei situații a fost inițiat un proiect de extindere a rețelei de apă din satul Iacobeni și localitatea de reședință a comunei. După finalizare, noua rețea se va cupla la actualul sistem de alimentare existent, gestionat de Compania de Apă Someș.

Investiția prevede extinderea conductelor de apă pe o lungime cumulată de 5 km. Lucrările de execuție, în valoare totală de aproape 750.000 lei, sunt finanțate din fonduri proprii și guvernamentale. Durata maximă de realizare a lucrărilor este de 6 luni, termen care curge de la data emiterii ordinului de începere.

Comments

comments

Nu sunt comentarii