Lucrările de extindere a rețelei cu apă potabilă pe teritoriul localității clujene Bonțida, în valoare de peste 1.202.000 lei, au fost finalizate.
Acestea au fost derulate în cadrul proiectului “Alimentare cu apă inel Răscruci-Bonțida”și sunt, în acest moment, în procedură tehnică de recepție.
Mai exact, proiectul a vizat cuplarea, la conducta de aducțiune Cluj-Gherla, în zona satului Răscruci, a unei noi conducte de transport a apet=i, în lungime de 3.530 metri. Aceasta subtraversează râul Someșul Mic și ajunge până în centrul localității Bonțida, unde se închide cu un „inel” în rețeaua de apă existentă, aflată în administrarea Companiei de Apă ”Someș”.
Cu acest prilej, a fost construită și o rețea de distribuție a apei până la limita de proprietate a Castelului Banffy, pe o lungime de 512 metri.
Lucrările au fost finanțate din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – IID” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.