Peste 1 milion de lei pentru apa și canalizarea din 4 comune clujene

Trimite și altora

Șase sate din patru comune clujene beneficiază de rețele de apă și canalizare în urma finalizării lucrărilor finanțate prin fonduri UE, în cadrul Dezvoltare Durabilă – PDD 2021-2027.

În valoare totală de 107.515.693,24 lei, contractul a vizat înființarea de rețele de alimentare cu apă în șase sate:
– Sălătruc și Guga din comuna Cășeiu;
– Chiuiești, Strâmbu și Măgoaja din comuna Chiuiești;
– Cuzdrioara din comuna cu același nume.
De asemenea, proiectul a vizat și înființarea de rețele de canalizare în satele Cuzdrioara, Mănășturel și Sic și construirea unei stații de epurare în Sic.

Mai exact, în cadrul contractului au fost realizate:
– aducțiuni și rețele noi de distribuție a apei potabile în lungime totală de 48 de km, cu 460 de branșamente și 6 stații de pompare apă potabilă;
– rețele de canalizare pe o lungime de 50 de km, cu 2199 de racorduri, 8 stații de pompare apă uzată și o stație de epurare.

Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD, care acoperă perioada de programare 2021-2027, este numele sub care continuă și vor fi finalizate investițiile co-finanțate de UE, demarate de Compania de Apă Someș SA începând cu anul 2019, în cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.

Comments

comments

Nu sunt comentarii