
Compania de Apă „Someș” SA, operator regional aflat sub autoritatea forului administrativ județean, continuă lucrările de extindere, cu fonduri europene, a rețelelor edilitare de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
În acest context, firmele de specialitate contractate au demarat execuția lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare menajeră pe strada Făgetului din municipiul Cluj-Napoca.
Proiectul prevede extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de circa jumătate de km precum și construirea unei stații de pompare a apei.
Lucrările sunt parte a contractului „CL3.1 – Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Cluj-Napoca”, derulat prin Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD.
PDD, care acoperă perioada de programare 2021-2027, este numele sub care continuă și vor fi finalizate investițiile co-finanțate de UE, demarate de Compania de Apă Someș SA începând cu anul 2019, în cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.


