
Condiții mai bune de trai pentru locuitorii din comuna Feleacu: s-a emis autorizația de construire necesară pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă în localitatea Vâlcele.
Proiectul vizează extinderea rețelei pe o lungime totală de aproximativ 7 kilometri (7.000 de metri) și va asigura racordarea la utilități pentru 160 de locuințe situate pe mai multe străzi și ulițe din sat, inclusiv de-a lungul drumului comunal DC75 și a drumului județean DJ 103M.
Investiție de 3,5 milioane de lei derulată de Primăria Feleacu
Investiția, în valoare totală de 3.493.929,43 lei, este finanțată de Primăria comunei Feleacu, iar durata estimată de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
Soluție locală pentru străzile neincluse în proiectul european
Măsura vine în completarea investiției majore finalizate anul trecut în localitate. Satul Vâlcele beneficiază deja de o rețea nouă de apă potabilă, dată în folosință în cursul anului trecut în urma unui proiect european de circa 80 de milioane de lei, derulat de Consiliul Județean Cluj alături de Compania de Apă „Someș”.
Din cauza condițiilor stricte impuse la acea dată de finanțatorul european, mai multe străzi și ulițe din Vâlcele nu au putut fi incluse în proiectul inițial. Pentru a rezolva problema gospodăriilor care depindeau în continuare de surse proprii, Primăria Feleacu a preluat inițiativa de a extinde rețeaua din fonduri proprii.
Ce presupune proiectul de extindere:
– lungime rețea: aproximativ 7,000 de metri de conductă nouă;
– beneficiari: 160 de gospodării din Vâlcele;
– areal acoperit: străzi secundare, ulițe, precum și zonele de pe DC75 și DJ 103M;
– operator: apă potabilă de calitate furnizată de Compania de Apă „Someș” SA.
Cât a costat reconstruirea podului de la Pâglișa și pe ce rută se circulă acum în siguranță


