Debit de apă dublat în zonele Făget, Feleacu și Sălicea după finalizarea unei investiții

Trimite și altora

Un nou grup de pompe de apă, amplasat pe strada Eugen Ionesco din municipiul Cluj-Napoca a fost pus în funcțiune de către Compania de Apă “Someș” SA.

Investiția a fost realizată în cadrul stației de pompare a apei care deservește cartierul Europa, respectiv zonele Făget, Feleacu și Sălicea. Noile pompe de apă vor asigura dublarea debitului de apă de la 100 mc/h la 200 mc/h.

Respectiva investiție, finanțată din fondurile operatorului regional de apă, face parte dintr-un proiect mai amplu de înlocuire a nu mai puțin de 13 pompe, valoarea totală a contractului de achiziție fiind de 835.480 euro, la care se adaugă TVA.

Comments

comments

Nu sunt comentarii