RFI: Angela Merkel pregătește sancțiuni și mai dure la adresa Rusiei

Trimite și altora

angela-merkelCancelarul german Angela Merkel militează pentru sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, pentru rolul Moscovei în conflictul sirian. O propunere în acest sens, către celelalte state membre ale Uniunii Europene, ar urma să fie făcută în cadrul summitului din această săptămână, relatează ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, care citează surse apropiate Angelei Merkel.

Jurnaliștii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung  scriu că un acord politic va fi greu de obținut chiar în interiorul Germaniei, dar că, citez “resentimentele împotriva rușilor s-au accentuat”, mai ales după atacarea unui convoi umanitar. Recent, Angela Merkel nu s-a ferit să afirme că acțiunile forțelor militare ruse în Siria se apropie de crime de război, referindu-se la bombardarea, la Alep, a unor spitale și adăposturi subterane, potrivit RFI România. “Cred că suntem foarte aproape de crime de război. Dacă sunt crime de război, este de competența Curţii Penale Internaţionale să decidă”, a spus cancelarul german.

 

O poziție similară a avut și secretarul de stat american John Kerry. Reuniunea liderilor europeni, la care Angela Merkel va încerca să convingă celelalte state membre ale Uniunii să susțină noi sancțiuni la adresa Rusiei, are loc joi și vineri. Între timp, discuțiile de la Lausanne, pe marginea situației din Siria nu au adus nimic concret. Miniştrii de externe din Statele Unite, Rusia şi ai unor ţări din Orientul Mijlociu implicate în reglementarea conflictului, au încheiat reuniunea cu decizia de a continua contactele. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, pentru presa rusă, că au fost discutate idei ”interesante” şi că participanţii s-au pronunţat pentru începerea unui proces politic în Siria, cât mai curând posibil.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY