Idea Challenge by Imprezzio şi-a stabilit câştigătorii

Trimite și altora

idea-challengeIdea Challenge by Imprezzio, cea mai importantă competiţie din Transilvania destinată start-up-urilor, şi-a stabilit câştigătorii. Competiţia a atras, la cea de-a doua sa ediţie, peste 70 de concurenţi din 16 ţări. Marele premiu a fost adjudecat de SkillView, o platformă dezvoltată de doi timişoreni, care le permite companiilor să deruleze online tot procesul de angajare. Ceilalţi câştigători au fost clujenii care au dezvoltat platformele Bounce Match şi ZigZad. Prima platformă permite sportivilor să întâlnească parteneri cu acelaşi nivel de performanţă şi să rezerve terenul de joc, iar cea de-a doua favorizează procesul de retargeting, cu consecinţe benefice asupra vânzărilor magazinelor online.

 

În etapa finală au intrat 23 de proiecte care au fost jurizate de o echipă care a reunit personalităţi de talie internaţională, precum Russell Page, CEO al Imprezzio Inc., Daniel Szekely, Head of SME al Băncii Transilvania, sau Tudor Ciuleanu, CEO al Imprezzio Global.

 

Membrii juriului au decis să ofere marele premiu echipei care a dezvoltat SkillView. Acest premiu este reprezentat de o călătorie de afaceri în SUA. Membrii echipei timişorene vor avea întâlniri cu potenţiali investitori. Platforma premiată a fost fondată de Răzvan Avram şi de Alexandru Aciu, doi tineri timişoreni cu experienţă în IT. Produsul lor le permite companiilor să deruleze online întregul proces de angajare – de la recrutare, la selecţie şi interviuri finale.

 

Platforma facilitează utilizarea de fişiere video, audio şi text în procesul de angajare şi se adresează direct managerilor, respectiv departamentelor de HR. Astfel, eficientizează timpul şi resursele necesare identificării şi filtrării candidaţilor conformi job-urilor disponibile.

 

”Acesta a fost cel de-al doilea an în care am organizat competiţia. Am văzut mulţi participanţi care s-au dovedit a fi foarte buni. De asemenea, am văzut multe idei minunate. Echipa noastră din Cluj, Imprezzio Global, a făcut un lucru absolut remarcabil prin organizarea acestei competiţii”, declară Russell Page, membru al juriului şi CEO al Imprezzio Inc.

 

Un alt câştigător, care a convins membrii juriului şi va intra într-un program intensiv de accelerare a business-ului oferit de Imprezzio Global şi derulat de Spherik Acclerator, este echipa care a dezvoltat BounceMatch – platformă online care se adresează practicanţilor de sporturi. Platforma îi ajută să găsească parteneri compatibili şi să rezerve terenuri pentru joc. Ideea BounceMatch îi aparţine lui Cristi Anghel, din Cluj-Napoca, fost baschetbalist de performanţă.

 

“A fost o adevărată plăcere pentru Spherik să susţină Idea Challenge în efortul de a crea mai multe oportunităţi pentru ecosistemul de startup-uri. De-a lungul acestei săptămâni, multe dintre echipe au lucrat cu noi până după miezul nopţii, dezvoltându-şi ideile legate de pitch şi produs cu scopul de a se pregăti pentru acestă oportunitate – ceea ce reprezintă exact nivelul de efort şi dedicare pe care îl căutăm atunci când vine vorba de echipele care să se alăture programului Spherik”, declară Jennifer Austin, director al Spherik Accelerator.

 

Platforma BounceMatch a fost remarcată şi de Banca Transilvania. Cea mai mare bancă cu capital românesc a oferit, de asemenea, două premii speciale, care constau în asistenţa necesară pentru intrarea pe piaţă a produselor, precum şi sprijin pentru dezvoltarea afacerilor. Astfel, BounceMatch este unul dintre câştigătorii acestui premiu special, iar cel de-al doilea câştigător este echipa ZigZad – soluţie automatizată de retargeting, care ajută magazinele online să capteze şi să îşi fidelizeze clienţii prin campanii dedicate de retargeting şi remarketing.

 

”Experienţa organizării acestei competiţii a fost una extraordinară. Am văzut idei cu un mare potenţial, precum şi antreprenori foarte pasionaţi. Aceste lucruri demonstrează faptul că oraşul nostru, Cluj-Napoca, este un candidat perfect pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării”, a declarat Tudor Ciuleanu, CEO al Imprezzio Global.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY