Edward Snowden a declarat că alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA creează îngrijorare că Washingtonul ar putea crește intruziunea în viața privată a cetățenilor, prin creșterea colectării de informații personale. Fostul angajat CIA a mai spus, luni, că echilibrul controlului democratic a pierdut teren în fața autoritarismului: “Începem să înlocuim un guvern deschis cu un autoritarism pur, cu un guvern care nu se bazează pe principiul consimțământului informat acordat de către persoanele care înțeleg activitățile sale, ci mai degrabă pe o încredere în personalități, în declarațiile lor, o încredere în speranța că ei vor face lucrul potrivit”, potrivit reuters.com El a vorbit la o teleconferință găzduită de Facultatea de Drept a Universității Buenos Aires.
Washingtonul a declarat că nu se va angaja în spionaj generalizat în 2013, în urma dezvăluirilor lui Snowden. Dar Snowden se întreabă dacă nu cumva această politică ar putea fi modificată de către noii guvernanți, ”care au un set foarte diferit de valori și sunt capabili să guverneze în întuneric” și adaugă că aceasta este provocarea cu care se confruntă SUA ca rezultat al ultimelor alegeri.
Donald Trump a promis, în campania electorală, măsuri de securitate de larg impact pentru a face față amenințărilor atacurilor asupra Statelor Unite: supravegherea sporită a musulmanilor din SUA, deportarea în masă a imigranților ilegali, reautorizarea torturii prin ”waterboarding” și schimbarea reglementărilor privind calomnia, pentru a limita libertatea presei.
Snowden locuiește la Moscova, unde a cerut azil, după ce a dezvăluit informații secrete în 2013 cu privire la întinderea operațiunilor de spionaj din SUA, ceea ce a declanșat un scandal internațional.
foto: en.wikipedia.org